2.8% consum la 100km? Este posibil?


Dată: 2013-03-22

Peugeot 308, recent încoronat cu titulatura de ”Maşina Anului 2014”, este oferit acum şi cu o versiune de 130 CP a micului benzinar turbo de 1,2 litri, în trei cilindri. Versiunea este botezată 1.2 e-THP PureTech, iar recent a înregistrat un record de consum.

Maşina a fost condusă pe circuitul Almeria, din Spania, timp de 32 de ore, la volan perindându-se mai mulţi piloţi. Iar cei care au validat această încercare nu au fost specialiştii de la Guiness Book, ci specialiştii organismului francez UTAC (Union Technique de l'Automobile, du motocycle et du Cycl

Consumul mediu obţinut de un model 308 cu această motorizare se cifrează la doar 2,85 litri/100 km, consum înregistrat după un parcurs de 1.810 km, realizat cu un singur plin de carburant. Prin urmare, vorbim şi de o autonomie foarte mare pentru o maşină cu motor pe benzina.

Consumul oficial al maşinii se cifrează, în teorie, la 4,6 litri/100 km, iar nivelul de emisii CO2 la 107 g/km. Valori bune pentru un motor pe benzină de 130 CP şi care pun într-o lumină foarte bună recentul record de 2,85 litri/100 km. Acum rămâne de văzut în viaţa reală care vor fi rezultatele acestui nou motor PureTech, care va fi oferit şi pe 208 şi 2008, dar într-o versiune de 110 CP.


Sus